Loterii private
Din anul 1837 și până în anul 1947 au existat diverse loterii private românești sau străine. Primele tombole apărute la Iași și la București pe model european au avut scopuri caritabile. Au fost organizate pe lângă biserici pentru construcție, renovarea acestora, dar și pentru hrana săracilor, a văduvelor și orfanilor și pentru construcția de băi publice.
Loterii cu vânzare
Obiceiul vânzării a diferitelor case, terenuri, obiecte de preț prin intermediul unei loterii a apărut și în Țara Românească și în Moldova, preluat fiind din Germania. Primele bilete de loterie din Țările Române reprezintă acest tip de vânzări sau arendări.
Febra loteriilor a cuprins treptat și teritoriile transilvănene și bănățene aflate în Imperiul Habsburgic la sfârșitul secolului al XVIII-lea, concesiunea fiind făcută de către o societatea locală, filială a loteriei maghiare „Lutri”, care s-a numit „Kis-Lutri” în aceste regiuni și care avea extrageri bilunare.
Inițial, organizarea loteriilor pe teritoriu Principatelor și apoi al Regatului a avut ca scop vânzarea de bunuri. Ulterior, scopul individual a fost înlocuit de cel al unor grupuri sau chiar mici comunități mânate de aceleași interese, ajungându-se astfel la organizarea de loterii-tombolă pentru strângerea de fonduri în scopuri caritabile sau ca mod de divertisment la baluri și petreceri.
Loterii caritabile
Loteriile de bal erau frecvente atât la București, cât și la Iași, având scopuri exclusiv caritabile, câștigurile fiind simbolice, mici lucrări artistice sau parfumuri, miza fiind divertismentul, iar biletul costa un leu, un leu fiind o monedă din argint de 5 gr.
Istoria spitalelor publice din România a fost legată de cea a loteriilor de caritate înainte de înființarea Loteriei de Stat (1906).
Cele mai importante și renumite asociații caritabile feminine ce aveau drept scop ajutoarea fetelor sărace, orfane, dar și a femeilor ce se zbăteau în sărăcie, alfabetizarea acestora și sprijinirea industriei casnice au fost: „Așezământul pentru fete sărace” patronat de Elisabeta Știrbey, „Asociația Doamnei Elena Cuza” din București, Asociația Doamnelor Române „Furnica” patronată la sfârșitul secolului al XIX-lea de regina Elisabeta, apoi după război de regina Maria, „Reuniunea Femeilor Române” condusă de Elena Mârzescu, „Roiul” – Societatea de Industrie casnică aflată sub protecția de regina Maria, „Societatea Națională Ortodoxă a Femeilor Române” condusă de Alexandrina Cantacuzino, „Asociația Cercurilor de Gospodine” și Societatea culturală „Gospodăriile rurale” patronată de principesa Elena și toate au organizat loterii caritabile.
În perioada interbelică, loteriile caritabile s-au înmulțit și diversificat. Sub patronajul reginei Maria, apoi al principeselor Elena și Ileana, societăți și asociații caritabile și-au obținut finanțarea prin loterii. Pe lângă tratarea bolnavelor, a lehuzelor, a orfanilor, au apărut asociații care încercau să ridice social femeile, oferindu-le accesul la școli, licee, facultăți, dar mai ales la școli de meserii pentru cele provenite din mediul rural, iar fondurile erau asigurate de loterii.
Loteriile caritabile au avut drept scop: ajutorarea femeilor sărace, orfanilor, bătrânilor, invalizilor, bolnavilor, săracilor – loterii ale asociaților caritabile; construcția de edificii publice, azile, orfelinate, cămine de bătrâni, case de cultură – loterii pentru edificii; ajutorarea celor aflați în necaz, văduvelor și orfanilor unor categorii profesionale precum: militari, avocați, medici, preoți, funcționari, gardieni – loterii profesionale, etc; ajutorarea sinistraților – loteriile sinistraților ; alfabetizarea populației, construcția de școli, biblioteci publice, internate școlare, cămine studențești – loterii pentru cultură, învățământ și ridicarea poporului, etc.
